LEGEA AGENTULUI IMOBILIAR

La începutul lunii februarie, a fost înaintat un proiect de lege în Senat pentru a reglementa activitatea brokerilor imobiliari prin stabilirea unor condiții clare. Această lege are scopul de a asigura un cadru transparent și sigur pentru practicarea profesiei de agent imobiliar. (vezi legea). Inițiatorii legii s-au consultat cu mai multe asociații profesionale și patronale ale agenților imobiliari și agențiilor imobiliare din România, pentru a obține o înțelegere mai detaliată a provocărilor cu care se confruntă acest domeniu.
La ce se referă legea agentului imobiliar
Conform propunerii legislative, legea agentului imobiliar are ca scop reglementarea activității de intermediere imobiliară, precum și stabilirea modului de organizare și funcționare a profesiei de intermediar imobiliar, propunerea ia în considerare atât persoanele fizice, cât și cele juridice.
Modificări aduse de către legea agentului imobiliar
O modificare adusă de propunerea legislativă este cerința ca deținătorul bunului tranzacționat să menționeze în contractul încheiat cu intermediarul imobiliar orice posibile vicii ale imobilului. Agentul imobiliar are obligația de a informa cealaltă parte implicată în tranzacție cu privire la aceste vicii.
În plus, este propusă înființarea unui Registru Electronic Național al Intermediarilor Imobiliari (RENII), care va reglementa practica agenților imobiliari. Cu alte cuvinte, agenții imobiliari vor fi obligați să se înscrie în RENII și să dețină o autorizație valabilă pentru a-și putea desfășura activitatea, atât la încheierea contractului cu clientul, cât și pe toată durata serviciilor prestate.
Scopul acestei modificări legislative este de a îmbunătăți calitatea serviciilor de intermediere imobiliară, astfel încât consumatorii să beneficieze de standarde ridicate de calitate.
Propunerea de lege clarifică condițiile necesare pentru a obține statutul de agent imobiliar. Aceste condiții sunt următoarele:
- Trebuie să aibă capacitate deplină de exercițiu.
- Trebuie să fi absolvit o formă de învățământ secundar superior și să dețină o diplomă de bacalaureat.
- Nu trebuie să fie condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție.
- Trebuie să promoveze examenul final al cursului de formare profesională inițială și să obțină o diplomă în urma acestui examen.
- Trebuie să fie înscris în Registru Electronic Național al Intermediarilor Imobiliari (RENII).
- Trebuie să dețină o poliță de asigurare de răspundere profesională valabilă.
Chiar dacă au scopul de a aduce schimbări pe piața muncii, inițiativele propuse în legea agentului imobiliar au două obiective principale. Primul obiectiv este acela de a impune un standard ridicat de calitate în furnizarea serviciilor de intermediere imobiliară, iar al doilea obiectiv este de a atinge performanțe superioare în domeniul profesiei de agent imobiliar. Acest lucru va fi realizat prin specializarea în cadrul unor cursuri de formare și obținerea unei autorizări pentru exercitarea profesiei.