Actele necesare pentru antecontractul de vânzare-cumpărare
Am pregătit pentru tine câteva informații despre actele necesare pentru antecontractul de vânzare-cumpărare în cazul în care dorești să îți vinzi imobilul.
Antecontractul de vânzare-cumpărare oferă angajamentul proprietarului asupra vânzării imobilului către persoana care și-a manifestat interesul și se angajează să îl cumpere.
Aceasta reprezintă o etapă facultativă din procesul de vânzare-cumpărare și are loc în cazul în care părțile doresc să se asigure că, până la semnarea contractului de vânzare în formă finală, nici o parte nu se răzgândește.
Care sunt actele de care un proprietar are nevoie pentru antecontractul de vânzare-cumpărare?
- Cartea de identitate / Pașaportul
- Actul de proprietate asupra imobilului
- Extras de carte funciară
- Procură – în cazul în care unul din proprietari nu poate să fie prezent la semnarea antecontractului
Ce este extrasul de carte funciară?
Extrasul de carte funciară arată situația apartamentului și, pe baza acestuia se poate încheia antecontractul de vânzare-cumpărare.
Extrasul de carte funciară autentic poate fi obținut prin intermediul biroului notarial. Pentru a obține acest document ai nevoie de actul de identitate, o cerere de eliberare a extrasului de autentificare, de o copie de pe încheierea de întabulare și de o carte funciară sau act de dobândire a proprietății.
Tariful pentru eliberarea extrasului de carte funciară este de 40 de lei în regim normal, timpul de așteptare fiind de cel puțin 2 zile.
Documentul este valabil pe o perioadă de 10 zile de la eliberare!
Apartamentul sau casa are un coproprietar?
În cazul în care apartamentul nu este doar în proprietatea ta ci și a unei alte persoane, ambii proprietari trebuie să fie prezenți la notar pentru semnarea antecontractului. Dacă este vorba de soț sau soție, la acte se adaugă certificatul de căsătorie.
Costul pentru antecontract se calculează în funcție de avansul pe care îl plătește promitentul cumpărător. Taxa notarială poate fi achitată de ambele părți sau de una singură, în funcție de cum se înțeleg persoanele implicate.
Încetarea antecontractului sau a promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare
Antecontractul implică obligația vânzătorului de a vinde apartamentul sau casa cumpărătorului, însă dreptul de proprietate nu se transferă decât după finalizarea etapei 2 – contractul de vânzare cumpărare.
Ca vânzător, în urma realizării antecontractului încă te poți răzgândi să nu mai vinzi apartamentul însă cel mai probabil vei plăti daune cumpărătorului.
Antecontractul încetează potrivit clauzelor menționate de comun acord de ambele părți. Dacă clauza de încetare este formulată astfel încât rezilierea să aibă loc de comun acord, atunci cumpărătorul promitent nu va putea merge în instanță deoarece tu ca vânzător nu te-ai ținut de promisiune.
Etapa a doua, contractul de vânzare-cumpărare poate fi consultat pe următorul articol:
Actele necesare pentru contractul de vânzare-cumpărare
Te-ar putea interesa și următoarele articole:
Cum să îți pregătești casa pentru vânzare
Sfaturi imobiliare pentru vânzarea casei
Cum să alegi agentul tău imobiliar și cum să lucrezi cu acesta
Cum să îți negociezi prețul proprietății cu succes