Prima casă în 2020 – Schimbări aduse de senat: O familie, o casă

Prima casă în 2020 – Schimbări aduse de senat: O familie, o casă
Modificări importante aduse în senat pentru programul „Prima Casă 2020” sau „O familie, o casă” dupa noua denumire.
În data de 18.09.2019, miercuri, senatul a adoptat proiectul de lege pentru modificarea programului „Prima Casă” care are în vedere reducerea cu un punct procentual a ratei dobânzii creditului garantat pentru familiile cu doi sau mai mulți copii.
Atenție! Proiectul trebuie adoptat de camera deputaților, promulgat prin decret prezidențial și publicat în monitorul oficial până ca acesta să fie pus în aplicare.
Ministrul finanțelor Eugen Teodorovici propune prin acest proiect reducerea ratei dobânzii creditului cu un punct procentual pentru familiile cu doi sau mai mulți copii. Proiectul „Prima Casă” devine astfel un proiect social care se aplică doar în cazul familiilor cu venituri reduse.
La fel ca în cazul proiectului actual „Prima Casă”, prin intermediul noului proiect „O Familie, o Casă” se vor putea contracta credite garantate de stat care se vor putea folosi la construirea sau achiziția unei case.
Ce prevede programul „O familie, o casă” ?

- Limitarea programului prin impunerea unui prag maxim al venitului net. Astfel, veniturile nete a soțului împreună cu cele ale soției nu pot depăși valoarea de 4500 de lei .
- Pentru familiile cu unul sau mai mulți copii, la data solicitării creditului garantat, veniturile nete ale familiei nu pot depăși valoarea de 7000 de lei.
- Locuințele ce vor putea fi cumpărate trebuie să aibă un preț de cel mult 70.000 de euro, în timp ce valoarea finanțării garantate este de maxim 65.000 euro, iar avansul minim va trebui să fie de cel puțin 5% din prețul de achiziție sau prețul de construire a locuinței.
- Cei interesați se pot înscrie în program dacă nu dețin sau nu dobândesc mai mult de jumătate dintr-o altă locuință aflată la oraș pe durata desfășurării contractului de credit.
- Familiile cu un copil vor beneficia de reducerea ratei dobânzii creditului garantat de stat cu 0.5%, în timp ce familiile cu doi sau mai mulți copii vor avea o dobândă mai mică cu 1%.
Care sunt asemănările și deosebirile dintre cele două programe de finanțare?
Programul Prima Casă | Programul O familie, o casă | |
Limită venituri | – | 4.500 de lei/persoană; 7.000 de lei/familie cu copii |
Preț maxim locuință | 70.000 de euro | 70.000 de euro |
Valoare maximă finanțare | 66.500 de euro | 66.500 de euro |
Reducere dobânzi | – | Posibilă pentru familiile cu copii |
Refinanțare | – | Posibilă |
Sursa articol: https://www.avocatnet.ro
Te-ar mai putea interesa și despre programul prima casă 2019.