Programul Casa Verde cu panouri Fotovoltaice se relansează în Decembrie

Programul Casa Verde cu panouri fotovoltaice se relansează anul acesta în luna decembrie. Este un proiect de stat prin care se acordă persoanelor fizice până la 20.000 de lei fonduri nerambursabile pentru instalarea de panouri solare.
Președintele AFM (Administrația Fondului de Mediu), Lorand Arpad Fulop, a anunțat că programul va fi relansat în decembrie și dispune de un buget de 280 milioane de lei.
„Din luna decembrie relansăm programul. Bugetul este ce a rămas de atunci, din 2019. În 2019 aveam 537 de milioane de lei pentru fotovoltaice și am oprit programul după ce solicitările au ajuns la 540 de milioane. De aceea avem acum 280 de milioane lei, atât ne-au rămas, pentru că nu fiecare dosar a fost aprobat” – Lorand Fulop
În anul 2019, același program a fost oprit la numai 6 ore de la deschidere, din cauza suspiciunilor de fraudă la înscrierea unor dosare: în prima zi de înscriere, o singură firmă de instalatori din Oltenia a înregistrat 2700 de aplicații, mai mult decât aplicațiile depuse în oricare dintre celelalte regiuni din România.
Ce cheltuieli pot fi acoperite cu banii din programul casa verde cu panouri fotovoltaice?
- cheltuieli cu achiziția sistemului de panouri fotovoltaice (sistemul de panouri fotovoltaice, invertor, conexiuni, tablou electric)
- cheltuieli cu montajul și punerea în funcțiune a sistemului (15% din costurile echipamentelor)
- TVA aferent cheltuielilor eligibile
Suma totală a investiției acestor fonduri este de 90%, iar 10% trebuie să fie suportată de către beneficiarul sistemului.
Exemplu:
- pentru o investiție totală de 20.000 de lei, statul acordă 18.000 lei, iar diferența de 2.000 lei este suportată de către beneficiar
Cine sunt beneficiarii programului fotovoltaice 2021?
- persoanele fizice cu domiciliu în România
- proprietarul imobilului pe care se amplasează sistemul de panouri fotovoltaice
- persoanele fizice care au acordul tuturor proprietarilor cu privire la implementare, în situația în care imobilul este deținut în coproprietate
- persoanele fizice care nu au restanțe la bugetul de stat și la bugetul local
Alte informații:
- imobilul nu trebuie să facă obiectul unui litigiu în curs de soluționare la instanțele judecătorești, sau vreunei revendicări, potrivit unei legi speciale, dreptului comun sau al unei proceduri de expropiere pentru cauză de utilitate publică
Când încep înscrierile pentru programul casa verde cu panouri fotovoltaice?
Înscrierile încep în data de 20 decembrie 2021. Programul se va închide după epuizarea bugetului.
Poți consulta ghidul de finanțare de pe website-ul Administrației Fondului de Mediu, de aici.
Ce alte informații mai trebuie să știi despre acest program?
- în calitate de beneficiar al proiectului vei fi nevoit să te înscrii prin intermediul unui instalator autorizat
- documentele de înscriere se depun în original la un instalator autorizat, care va derula toate formalitățile
- instalatorul se va ocupa atât de furnizarea panourilor cât și de instalarea acestora
- Sunt eligibile sistemele fotovoltaice „on grid” cu putere de instalare de minim 3 kWp.
- Panourile pot fi instalate pe acoperișul imobilului sau pe teren
Ce documente sunt necesare pentru depunerea dosarului?
a) cererea de finanțare, în original, completată integral prin tehnoredactare, (anexa nr. 3 la ghidul de finanțare) –
b) actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii, în copie
c) împuternicirea notarială, în situația în care cererea de finanțare este semnată de către altcineva decât solicitantul, în original
d) actul de identitate al persoanei împuternicite, valabil la data înscrierii, în copie
e) extras de carte funciară, nu mai vechi de 30 de zile la data înscrierii, din care să rezulte dreptul de proprietate asupra imobilului construcție pe care se va implementa proiectul, în original; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deservește construcția se amplasează pe teren, se va prezenta, în plus față de extrasul de carte funciară aferent construcției, extras de carte funciară, nu mai vechi de 30 de zile la data înscrierii, din care să rezulte că este proprietar/deține un drept de folosință asupra imobilului teren
e1) copia cărţii funciare colective, din care să rezulte maximum două unităţi individuale trecute pe aceeaşi carte funciară, care adunate să fie egale cu 1 (un) întreg, în cazul imobilelor construcţii, dintre care unele părţi sunt comune, iar restul sunt proprietăţi individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă şi câte o carte funciară individual
f) în situaţia în care informaţiile din cererea de finanţare nu corespund, în parte sau în totalitate, cu cele cuprinse în extrasul de carte funciară, se va prezenta un document emis de unitatea administrativ-teritorială, în original sau copie, prin care să se realizeze corespondenţa datelor respective
g) certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului, de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanțelor Publice, în termen de valabilitate la data înscrierii, în original, în copie legalizată sau emis în SPV
h) certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului, de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială își are domiciliul, în termen de valabilitate la data înscrierii, în original sau în copie legalizată
i) certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului, de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială se va implementa proiectul, în termen de valabilitate la data înscrierii, în original sau în copie legalizată, în cazul în care solicitantul are domiciliul în altă localitate decât cea în care se implementează proiectul.
Articolul vechi (2019):
Casa Verde 2019 – Finanțare de la stat pentru panourile fotovoltaice