5 capcane imobiliare la care trebuie să fim atenți înainte de a cumpăra un imobil

De câte ori nu s-a întâmplat ca aparanțele să ne înșele? Uneori o persoană pe care o considerăm un prieten adevărat se schimbă radical în anumite contexte și ne demonstrează contrariul. Uneori un om care pare a fi introvertit și slab să fie cel mai curajos dintre toți.
La fel poate fi și în cazul imobiliarelor. Uneori aparențele pot să ne înșele, de aceea este important să fim atenți la capcane și să fim cumpătați înainte de a lua o decizie importantă în viață. Am pregătit 5 capcane imobiliare la care trebuie să fim atenți înainte de a cumpăra un imobil.
1. Alegerea unei amplasări cu vedere superbă
Știm că poate părea contradictoriu acest titlu. Cum adică alegerea unei amplasări cu o vedere superbă poate să fie o capcană? Ei bine, pe moment s-ar putea să nu fie o capcană, însă trebuie să fim atenți și la viitor. Trebuie să fim atenți în special în locațiile noi. În Cluj-Napoca se construiesc numeroase imobile în zone periferice cu vedere excelentă. Oamenii își aleg apartamente la etaje intermediare și se bucură de alegerea făcută datorită vederii pe care o au. Problema apare în momentul în care se construiește o nouă clădire imensă la câțiva metri de noi și toată priveliștea de care ne-am bucurat în primii ani este spulberată.
Aici se află capcana. Ai grijă ce amplasare alegi. Asigură-te că este la fel de prielnică și pe viitor. Dacă achiziționezi un apartament într-o clădire care pare să fie singura din zonă, cel mai probabil în timp acolo vor apărea alte zeci de clădiri care vor schimba tot peisajul. Clujul este un oraș în continuă expansiune și fiecare parcelă de teren este exploatată mai devreme sau mai târziu. La fel se poate întâmpla și în cazul achiziției de case. Pentru a vedea ce se întâmplă în viitor recomandăm consultarea planului urbanistic zonal sau a unui consilier imobiliar.
2. Drumurile proaste sau neamenajate
Ai grijă la calitatea drumului în momentul în care mergi la vizionare. Parcurge o dată același traseu pe cont propriu sau cu alte mijloace de transport (dacă există). Astfel îți vei contura o imagine mai realistă despre cum ar fii să parcurgi acel drum zilnic. Dacă drumul este rău și neasfaltat, s-ar putea să cauzeze probleme mașinii personale în timp. Totodată, dacă drumul nu este iluminat s-ar putea să fie problematic în timpul nopții. Asigură-te că parcurgi drumul respectiv și din postura de pieton.
Discută cu vecinii. Află detalii dacă va exista o viitoare asfaltare. Asigură-te că există un sistem de canalizare, acces la curent și gaz. În cazul în care există, asigură-te că nu sunt defecțiuni sau probleme (ex: scurgeri, întreruperi dese ale curentului sau apei etc.).
Dacă zona este în plină dezvoltare s-ar putea să te confrunți cu zgomote în momentul realizării lucrărilor de infrastructură.
3. Timpul din și înspre viitoarea locuință
La punctul 3 am discutat despre importanța amplasării. Acolo am făcut referire în special la priveliștea pe care te aștepți să o vezi zilnic din momentul mutării. Totuși, la fel de importantă este și locația imobilului în sine. Asigură-te că drumul pe care îl faci din și înspre viitoarea locuință și locul de muncă sau zonele de interes (grădiniță, școală, centrul orașului, magazin etc.) să fie convenabil ca timp.
Traficul poate reprezenta un impediment care îți va pune la încercare nervii și răbdarea. Contorizează timpul petrecut în trafic pentru a ajunge la vizionare. Află cât timp parcurgi la orele de vârf. Fii atent la dezvoltarea imobiliară a zonei. Cu cât infrastructura este mai prost gândită cu atât pe viitor vor fi șanse mai mari să fie probleme cu traficul și alglomerația.
Interesează-te de mijloacele de transport în comun. Chiar dacă deții o mașină personală, nu înseamnă că în viitor vei circula exclusiv doar cu mașina. Totodată gândește-te la copii tăi când vor fi nevoiți să meargă singuri la școală, în oraș sau în alte locații.
4. Construcții de calitate proastă
Clădirile vechi de pe vremea comunismului au nevoie de o „reîmprospătare”, pe când imobilele noi au nevoie de o fundație puternică. În ultimii ani construcțiile noi au crescut semnificativ și tot mai mulți cumpărători aleg sau preferă o locuință într-un imobil nou față de unul vechi.
Asigură-te că locul unde alegi să locuiești are o construcție solidă și este realizat cu materiale de calitate. De multe ori se întâmplă ca în momentul realizării unui imobil nou totul să pară perfect. Pereții albi, scările lucioase, mirosul grozav. Însă în 2-3 ani este posibil să apară crăpături în pereți, să cadă țigle de pe acoperiș, să ruginească fierul și clădirea să prindă un aspect mult mai deprimant.
De asemenea, asigură-te că locuința noua este izolată corespunzător interior-exterior, geamurile sunt din termopan de calitate, centrala proprie să fie de la un brand cunoscut, caloriferele să fie suficient de mari pentru a încălzi întreaga încăpere.
5. Lipsa locurilor de parcare
Într-un oraș alglomerat precum Clujul sau Bucureștiul, lipsa unui loc de parcare poate reprezenta un adevărat impediment. Asigură-te că viitoarea locuință dispune de cel puțin 1 loc de parcare privat, interior sau exterior. Dacă în momentul achiziției unui apartament nou ai de optat între a achiziționa o parcare separat sau nu, alege prima variantă. Majoritatea ansamblurilor rezidențiale noi au parcări private, iar lipsa unei parcări proprii va crea mult disconfort. Nu te baza pe faptul că vei putea parca mașina pe trotuar sau în locații apropiate, nicidecum pe locuil unui vecin.
Achiziționează un loc de parcare sau închiriază un loc de parcare de la primărie.
Citește și:
Greșeli comune făcute de cumpărătorii de apartamente și case